Tema 03 - joi
Într-un mic orășel uitat de lume, acolo unde zilele păreau să se scurgă mai lent, oamenii trăiau în armonie cu natura, iar magia era la fel de comună precum respirația. Imaginea pe care o aveți în față reprezintă chiar inima acestui loc minunat, unde, în fiecare dimineață, culorile curcubeului pășeau cu delicatețe printre blocurile cu fațade jucăuș colorate, trezind orașul la viață. Pe această pajiște verde, la picioarele unui curcubeu încă somnoros, se afla micuța Ema, o fată cu părul de culoarea toamnei și ochii ca două smaralde vii. Ema nu era o copilă oarecare; ea putea vorbi cu florile și îi înțelegea pe păsări când acestea își cântau bucuria la venirea zorilor. În fiecare dimineață, în drum spre școala ei ascunsă în spatele copacilor ce păzeau orășelul, Ema se oprea să asculte poveștile spuse de frunzele căzute, fiecare cu o amintire veche țesută în nervurile lor. Dar în acea dimineață, o briză neobișnuit de caldă și parfumată o îmbia să urmeze o cale neumblată, către o zonă a
